Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat ieri o acțiune pe raza de competență, pentru prevenirea și combaterea accidentelor de circulație. În urma neregulilor constatate au...
Polițiștii au luat cu asalt parcul Mihai Eminescu și zonele centrale ale municipiului Botoșani și au împărțit 29 de sancțiuni contravenționale în valoare de 15.000 de...
În luna octombrie, jandarmii botoșăneni au aplicat 690 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 150.000 de lei, mai mult de jumătate dintre acestea, respectiv...
Un bărbat de 47 de ani, din orașul Darabani, a fost depistat de către polițiști într-un mijloc de transport în comun, de pe raza aceluiași oraș,...
Polițiștii botoșăneni, împreună cu toate instituțiile implicate în acțiunile de verificare, continuă activitățile de verificare a modului de respectare a prevederilor Legii 55/2002. În ultimele 24...
De la începutul acestei săptămâni, jandarmii botoșăneni au acționat prioritar atât pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu coronavirusul SARS CoV-2, cât și pentru combaterea faptelor antisociale de...
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost organizate șase acțiuni punctuale de verificare a respectării măsurilor de protecție impuse în contextul prevenirii...
Având în vedere creșterea numărului de cazuri Covid 19, pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus, IPJ Botoșani va intensifica activitățile de verificare a modului în care...
11.500 de lei reprezintă valoarea totală a amenzilor aplicate de efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani în week-end-ul trecut, în urma misiunilor de ordine publică executate...
Duminică, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pe raza municipiului Botoșani și a comunelor Curtești, Cristești, Vorona și Tudora, pentru prevenirea și combaterea...
În week-end-ul trecut, în urma participării la acțiunile executate în cooperare cu alte instituții pentru verificarea respectării normelor de prevenire a răspândirii infecției cu coronavirusul SARS...
În perioada 14-16 august, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase în cooperare cu personalul Asociației Județene de Vânătoare și Pescuit Sportiv Botoșani au...
Pe timpul misiunilor specifice de prevenire și combatere a faptelor antisociale executate în cursul zilei de duminică, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani au verificat și...
Ieri, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au continuat verificările în sistem integrat cu efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean, polițiști locali, polițiști...
Peste 130 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Biroului Județean de Poliție Transporturi, Inspectoratului Teritorial...
În perioada 03 – 05 iulie 2020, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, desfășoară în sistem integrat împreună cu efectivele din cadrul Inspectoratului de...
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier, au organizat o acțiune pe raza municipiului Botoșani, pentru prevenirea accidentelor rutiere și pentru identificarea conducătorilor auto care circulă sub influența...
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) precizează, sâmbătă, că persoanele care nu poartă mască în spaţiile închise stabilite prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pot...
GCS a transmis raspunsuri pentru cele mai importante intrebari ale românilor, legat de perioada care urmeaza. Iata ce lamuriri au adus si ce trebuie sa stim...
Ridicarea parțială a restricțiilor, după data de 15 mai, odată cu trecerea de la starea de urgență la cea de alertă, nu aduce o îmblânzire a...