8.2 C
Botoșani
miercuri, 27 noiembrie 2024

Un pictor botoșănean îşi vinde un tablou unic în România pentru a ajuta un copil în vârstă de şase luni are nevoie de un implant cohlear pentru a auzi – GALERIE FOTO

relenschi tablou3

Pictorul botoşănean Daniel Relenschi a devenit cunoscut în ţară şi străinătate datorită operelor sale 3D. În această primăvară, artistul a realizat o operă de artă care la ora actuală este unicat în România iar acum o scoate la vânzare pentru a ajuta un copil în vârstă de şase luni care suferă de dehipoacuzie neurosenzorială bilaterală profundă.

Daniel Relenschi susţine că a reprezentanţii Asociaţiei Salvează o Inimă i-au solicitat să se implice în această campanie umanitară şi astfel a aflat de Matei Teodor, un copil care are nevoie de 24.000 de euro pentru a avea o viaţă normală. A decis să scoată la vânzare unul din cele mai valoroase tablouri ale sale şi speră să obţină măcar 10.000 de euro.

„A fost o propunere a celor de la Salvează o Inimă. Nu am ezitat. Am acceptat din start să mă implic. Am mai contribuit la câteva acţini de acest gen dar cazul mi se pare mai important, mai ales că vorbim de o sumă mai mare. Vreau să vând tabloul şi o importantă parte din bani va merge către Matei. Au fost deja câţiva oameni interesaţi. În primă fază va avea loc o licitaţie pe site, vom face şi un eveniment în apropierea Crăciunului. Noi sperăm să vindem tabloul şi să-l ajutăm pe Matei. Eu sper să atingem pragul de 10.000 de euro”, a spus Daniel Relenschi.

„Tabloul se numeşte Izvor de dor. E un tablou unic în ţară. Este un tablou în straturi de sticlă. Ulei pe straturi de sticlă. Un 3D pe sticlă. Tabloul o reprezintă pe Sofia Vicoveanca în natură. Doamna Sofia a fost încântată de idee precum şi de faptul că tabloul se va vinde în scop umanitar. Tabloul a fost lansat în cadrul unui eveniment în Iaşi şi a avut succes. Sper să aibă şi acum şi să îl putem vinde. Am lucrat mai mult de o lună la acest tablou”, a adăugat pictorul botoşănean.

relenschi tablou4 relenschi tablou2 relenschi tablou1 relenschi tablou

Potrivit site-ului salveazaoinima.ro, Matei Teodor s-a născut dintr-o frumoasă poveste de iubire a tinerilor căsătoriți,  Ana și Alexandru, însă, la doar o zi de la naștere, medicii le-au transmit o veste proastă: copilul nu aude, suferă dehipoacuzie neurosenzorială bilaterală profundă. În prezent, micuțul are 6 luni și are nevoie de 24.000 de Euro pentru implantul cohlear, care-l va ajuta să audă și să vorbească.

Verdictul doctorilor a fost cu greu acceptat de părinți, iar mama a intrat într-o depresie profundă. Ajutată de psiholog și psihiatru, tânăra mama a realizat că trebuie să lupte pentru fiul ei, mai ales când a aflat că există o șansă ca Matei să audă, iar operația poate fi făcută în România. În acest sens, Asociația “Salvează o inimă” a lansat campania umanitară “Matei vrea să audă!”, iar românii îl pot ajuta prin trimiterea unui simplu SMS cu textul “Matei”, la numărul de telefon 8832 sau pe platforma online a Asociației -https://salveazaoinima.ro/campaigns/matei-teodor/ sau in conturile:

Titular cont: Ana Maria Teodor

RO65BRDE240SV67225482400- RON

R061BRDE240SV73061082400-EURO

RO19BRDE240SV73060952400- USD

RO19BRDE240SV73060952400-LIRE

Cod BIC: BRDE

COD SWIFT: BRDEROBU

“Au fost momente în care mi-am pierdut orice speranță că Matei al meu o să aibă o viață normală. Speranța a venit într-o secundă și parcă am simțit un val de energie care m-a făcut să lupt pentru copilul meu. În momentul de față sunt mai motivată ca oricând și pregătită să înfrunt orice numai că Matei să mă poată auzi”, declară Ana Teodor, mama lui Matei.

Potrivit audiologului Anca Modan, implantul cohlear este un dispozitiv electronic care transformă stimulul sonor în impulsuri nervoase. Operaţia de implantare presupune introducerea unor electrozi direct în receptorul nervos din urechea internă (denumit cohlee) şi ataşarea unui computer miniatural la suprafaţa cutiei craniene, în zona urechii, sub piele. Succesul implantării depinde de vârsta la care se realizează operaţia, de gradul de surditate, de performanţa implantului şi de terapie. Auzul poate fi recuperat până la un grad destul de ridicat, însă esenţială este învăţarea, desluşirea sunetelor şi vorbirea, care presupun un efort intens, continuu ce poate dura, în funcţie de caz, şi câţiva ani de zile.

*Numărul de SMS 8832 este valabil în perioada 01 septembrie – 30 septembrie 2015. Suma alocată cauzei este de 2 Euro. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Telekom și Orange, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în rețeaua Vodafone, utilizatorii nu plătesc TVA. Număr este oferit gratuit cu sprijinul Asociației “Salvează o inimă”.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA