9.4 C
Botoșani
sâmbătă, 26 octombrie 2024

Un atacant botoşănean va juca in Primera Division

florin andone

Atacantul român Florin Andone va juca în La Liga sezonul viitor, dupa ce a semnat pe trei ani cu nou-promovata CF Cordoba. Andone, în vârsta de 21 de ani, a jucat în ultimul sezon sub forma de împrumut în Segunda B, la Atletico Baleare, pentru care a marcat 12 goluri, dar apartinea de clubul Villarreal înaintea acestei mutari.

Românul, stabilit împreuna cu familia, în Spania, de la vârsta de 12 ani, s-a nascut la Botosani, în 1993. La 15 ani a debutat la echipa din Vinaros, din provincia Castellon, Comunitatea Valenciana. Dupa doar un sezon a devenit cel mai bun jucator al echipei, dar nu a reusit s-o salveze de la retrogradare. Apoi, a dat probe de joc la Villarreal, dar a ajuns la Castellon, în Segunda B. În fine, în 2011, a fost cumparat de Villarreal, club la care a jucat la echipa a doua, desi era curtat si de Real Madrid si Atletico, care-l doreau, la rândul lor, pentru echipele secunde.

La un moment dat, a intrat în atentia nationalei U21 a Spaniei, dar a fost convocat la lotul României U19, pentru care a jucat trei partide, în 2012, în preliminariile Campionatului European.

Florin Andone va juca timp de un sezon sub forma de împrumut la Cordoba, urmând ca ulterior sa fie transferat definitiv pentru urmatorii doi ani din contract.
CF Cordoba a reusit sa promoveze în La Liga în aceasta vara, pentru prima oara dupa 42 de ani. Alaturi de andaluzi, în prima liga spaniola au mai promovat Deportivo La Coruna si Eibar.

Sursa: BZI.ro

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES








































ULTIMA ORA