Mare sărbătoare astăzi la Dorohoi. Pentru prima dată în istoria fotbalului dorohoian, echipa fanion a oraşului promovează în eşalonul secund. Această performanţă istorică a fost sărbătorită aşa cum se cuvine de reprezentanţii primăriei.
Imediat după terminarea meciului FCM Dorohoi – Kosarom Paşcani 3-2, a început fiesta pe stadionul 1 Mai. Colban&Co au sărbătorit împreună cu cei aproximativ 1000 de suporteri promovarea în eşalonul secund al fotbalului românesc.
Au cântat şi s-aubucurat pentru această performanţă istorică. Pe teren şi-au făcut apariţia şi primarul Dorin Alexandrescu împreună patronul Victor Mihalachi. Cei doi au mulţumit suporterilor şi au promis că FCM Dorohoi va face o figură frumoasă şi în eşalonul secund.
A urmat premierea celor care au realizat această performanţă începând de la jucători, antrenori, staff-ul medical şi până la patronul echipei după care sărbătoarea a continuat cu confetti şi artificii.