0.6 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Primăria Botoșani dă în judecată Locativa și trei proprietari de apartamente

Primarul Cosmin Andrei a anunțat astăzi că vrea să recupereze în instanță trei locuințe vândute de Locativa și susține că urmează să se realizeze un audit la această societate află în subordinea Consiliului Local.

Edilul municipiului acuză în continuare conducerea Locativa că a vândut ilegal trei locuințe în clădirile din Centrul Istoric al municipiului Botoșani.

“Vom face demersuri în instanță pentru recuperarea acestor apartamente care au fost vândute cu sume derizorii. Cu siguranță vor intra înapoi în patrimoniul municipiului Botoșani. Contractele la care am avut acces au fost perfectate în birourile de la Locativa și vândute cu sume derizorii, 10.000 de euro pentru un spațiu de locuit cu suprafața de 70 mp. Deși Codul Civil spune că aceste contracte se perfectează în formă autentică la notar, ele au fost semnate în birourile Locativa iar cele două părți, Locativa și respectiv chiriașul, nu aveau calitatea să semneze contracte de vânzare pentru imobilele municipiului Botoșani care au fost date doar în administrare societății Locativa. Vom acționa în instanță pe cei care dețin aceste imobile și de asemenea vom chema și societatea Locativa în fața judecătorilor pentru a recupera apartamentele iar cei care au greșit să plătească. Am aprobat în Consiliul Local un audit, vom identifica toate apartamentele care au fost vândute. Eu am cunoștință doar de trei apartamente și din punctul meu de vedere aceste apartamente trebuie recuperate”, a declarat primarul Cosmin Andrei.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA