Conducerea centrală a noului Partid Naţional Liberal a decis ca până la finalul acestui an să se decidă candidaţii pentru alegerile locale care vor avea loc în iunie 2016. Validarea acestor candidaturi se va face până în februarie 2016.
Prezent la Botoşani, Marian Petrache, secretarul general al PNL, a declarat că în cazul în care vor fi mai mulţi candidaţi pentru o funcţie iar membrii unei filial nu se vor înţelege, se vor efectua sondaje de opinie stabilirea persoanei care va intra în bătălia electorală.
“Candidaţii pentru funcţiile eligibile vor fi stabiliţi prin sondaje de opinie acolo unde filialele nu se înţeleg. Nu vom avea sondaje în toate unităţile-administrative. La Consiliul Naţional de la Piteşti, noi am aprobat modificările la statut, am aprobat programul de guvernare şi programul de pregătire al campaniei electorale de la alegerile locale din 2016. Sunt termene foarte clare. Termenul final de validare în Biroul Permanent Naţional al tuturor candidaturilor este în februarie 2016. Termenul de selecţie şi de alegere a candidaţilor în unităţile administrative-teritoriale din România va fi 21 decembrie 2015. Până la această dată trebuie să avem toţi candidaţii stabiliţi. În mod sigur vor mai rămâne câteva localităţi în suspans”, a spus Marian Petrache.
În plus, liberalii au decis să ia măsuri împotriva membrilor din fostul PNL sau din fostul PDL care se atacă între ei. “În urmă cu câteva zile a plecat o circulară semnată de cei doi co-preşedinţi, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga. Se spune că cel care va denigra sau va ataca un coleg, riscă excluderea din partid”, a mai declarat Petrache.