23.7 C
Botoșani
joi, 2 mai 2024

Flutur: “Nu se rezolvă problemele mari gen Teatrul Mihai Eminescu, Cornişa. Dar nu se rezolvă nici problemele mici”

strada maramures20octombrie (11)

Fostul primar al municipiului Botoşani îl pune la zid pe edilul în funcţie pentru modul în care gestionează proiectele. Cătălin Flutur îi acuză pe Ovidiu Portariuc şi pe oamenii acestuia că nu sunt în stare să realizeze nici măcar proiecte mici de genul asfaltarea unei străzi de 600 de metri.

Cătălin Flutur susţine că în cele două mandate de primar a asfaltat peste o sută de kilometri, începând de la Calea Naţională şi până la străzi de la periferii.

“Nu se rezolvă problemele mari gen Teatrul Mihai Eminescu, Cornişa. Dar nu se rezolvă nici problemele mici. Acum vreo trei luni am citit că vor face un sens unic chiar prin zona sediului PNL. Este sens unic aici? Nu este. Desfiinţăm sensul giratoriu de pe Sucevei, ăla prin care trece tramvaiul. S-a întâmplat ceva? Nu trebuia să faci nimic. Puneai un indicator. Problema este că îi ia gura pe dinainte pe aceşti domni. E complicat să obţină avizul Poliţiei Rutiere. Noi am avut o discuţie cu cei de la Poliţia Rutieră, ne-au explicat şi am făcut acel sens giratoriu. Nu au fost în stare să pună două indicatoare care costă 100-200 de lei. Mai vorbim de Cornişa şi teatru? Vorbim de o stradă de 654 de metri cât e strada Maramureş. Chiar nu înţeleg unde e blocajul. Noi am reabilitat peste o sută de kilometri în municipiul Botoşani. Dacă mergeam în ritmul ăsta de lucru, în momentul de faţă, în loc de o sută de kilometri de străzi reabilitate şi modernizate, eram pe la vreo cinci-şase kilometri. Primăverii are 1,2 kilometri iar Maramureş 600 de metri”, a afirmat Cătălin Flutur.

În plus, fostul primar a acuzat faptul că de aproximativ trei luni nu s-au mai realizat niciun fel de lucrări de reparaţii în municipiul Botoşani. În urma licitaţiei organizate de primărie, firma Tehnic Asist a câştigat contractul de întreţinere şi reparaţii străzi numai că până în momentul de faţă nu s-au făcut lucrările necesare.

“Ne ducem iar la declaraţiile alea păguboase că abia acum o să vină constructorii adevăraţi şi o să facem treabă de calitate. Constatăm că nu s-a făcut treabă de calitate şi constatăm că de vreo trei luni nu s-a intervenit nici pentru acele reparaţii curente. Nu ştiu ce se întâmplă cu respectivul contract. În aceeaşi logică ar trebui să reziliem şi contractul de întreţinere străzi pentru că nu s-a întâmplat nimic”, a adăugat Flutur.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES














































ULTIMA ORA