16.5 C
Botoșani
miercuri, 3 iulie 2024

Doina Federovici, președintele PSD, prima reacție după înfrângerea de la Consiliul Județean: ” Le mulțumesc botoșănenilor că au ieșit la vot”

Doina Federovici, președintele PSD și președintele Consiliului Județean, a avut o primă reacție în această dimineață, după ce Lucian Trufin (PSD) a pierdut lupta pentru conducerea județului cu Valeriu Iftime.

Președintele PSD a recunoscut înfrângerea partidului pe care îl conduce.” Le mulțumesc botoșănenilor că au ieșit duminică la vot și și-au exprimat voința. Regret faptul că domnul Lucian Trufin nu a obținut mandatul de președinte al Consiliului Județean, pentru că dânsul ar fi fost o garanție a continuării proiectelor cu finanțare europeană care se află în desfășurare în acest moment. De aceea am insistat atât de mult în ultimele zile de campanie ca toți candidații să se angajeze în fața botoșănenilor că vor continua aceste proiecte. Prin intermediul consilierilor județeni pe care-i vom avea ne vom bate pentru continuarea acestor proiecte și pentru binele botoșănenilor. Urmează circa 4 luni în care voi continua să îmi exercit mandatul de președinte al Consiliului Județean. Îmi voi face datoria cu onoare și onestitate până în ultima zi de mandat.
Îl felicit pe Cosmin Andrei pentru câștigarea unui nou mandat de primar al municipiului Botoșani și pe toți ceilalți candidați PSD care au câștigat alegerile locale. Le mulțumesc și celorlalți candidați pentru munca enormă pe care au depus-o PSD este în continuarea cea mai puternică forță politică din județul Botoșani și sunt convinsă că, prin munca și seriozitatea noilor aleși locali social-democrați, PSD va continua să fie multă vreme de acum încolo principala forță politică a județului.
Din această postură, le propun tuturor celorlalte forțe politice care vor fi reprezentate în Consiliul Județean să iasă din încordarea din timpul campaniei electorale și să adopte o manieră constructivă, consensuală pentru bunăstarea județului nostru.” este mesajul transmis de Doina Federovici, care va fi în continuare șefa CJului până la finalul lunii octombrie.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








































ULTIMA ORA