18.7 C
Botoșani
duminică, 5 mai 2024

CFR Cluj – FC Botoșani 0-1. Prima victorie pe terenul campioanei

Mihai Teja anunța în urmă cu trei zile că merge în Gruia pentru a obține puncte. Nu a fost o declarație pentru suporteri sau pentru încurajarea jucătorilor. Antrenorul botoșănean și-a studiat bine adversarul, i-a văzut punctele slabe și a reușit să obțină o victorie mare pe terenul campioanei.

După un început echilibrat de partidă, CFR Cluj a câștigat mijlocul terenului și a început să se apropie de careul botoșănenilor.

Prima mare ocazie a meciului a aparținut gazdelor, în minutul 18, când Edy Pap a avut o intervenție de mare portar la șutul lui Mihai Bordeianu. Hoban șutează din interiorul careului dar Pap prinde fără emoții după care goalkeeperul botoșănean are încă o intervenție foarte bună în fața lui Malele, scăpat singur spre poartă.

Contrar cursului jocului, FC Botoșani reușește deschiderea scorului. Tîrcoveanu trimite mingea peste apărarea CFR-ului iar Camara, intrat în locul lui Mihai Roman 2, marchează din interiorul careului.  Ardelenii revin în ofensivă dar Muhar și Bordeianu nu reușesc să reia pe poartă, în minutele 37 și 38 iar prima repriză se încheie cu scorul de 0-1.

Clujenii fac două schimbări la pauză și încearcă să egaleze repede dar jucătorii botoșăneni reușesc să țină mingea departe de poarta lui Pap. Mihai Teja face două schimbări defensive și trece la un sistem cu cinci fundași.

Ardelenii sunt periculoși la o fază fixă, Păun a reluat cu capul iar mingea a căzut pe bară. În minutul 71, Camara este aproape de a realiza dubla dar mingea a lovit bara iar scorul a rămas 0-1. CFR revine în ofensivă, Păun șutează din marginea careului dar mingea lovește din nou bara.

În minutul 83, Camara șutează foarte bine de la 20 de metri dar portarul gazdelor are o intervenție spectaculoasă și respinge în corner. În prelungiri, Buș șutează pe lângă poartă iar partida se încheia cu scorul de 0-1, FC Botoșani reușind să obțină prima victorie în Gruia.

CFR CLUJ: Sava – Braun, Kolinger, Burcă (46 Yuri), Brucic – Muhar, Hoban (70 Jefte), Bordeianu (62 Păun) – Deac, Malele (82 Buș), Roger (46 Petrila)
RezerveBălgrădean, Bălan, Itu, Birligea
FC BOTOȘANI: Ed. Pap – Sno, Dican, K. Boli, Dragu – Mussis (46 Perianu), Sylla – Mailat (72 Petkovski), Tîrcoveanu (56 Șeroni), M. Roman (57 Shahaf) – Mihai Roman II (26 Camara)
RezerveUreche, Patache, Florescu, David

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
























































































ULTIMA ORA