-0 C
Botoșani
miercuri, 27 noiembrie 2024

“Avarul” şi “Oameni ai nimănui”, sâmbătă şi duminică la Casa Tineretului

teatru spectacol

Teatrul Mihai Eminescu a program două spectacole pentru acest sfârşit de săptămână, pe scena Casei Tineretului. Sâmbătă, de la ora 18.00, este programat spectacolul “Avarul” iar duminică de la aceeaşi oră va avealoc spectacolul “Oameni ai nimănui”.

“AVARUL”, de MOLIERE
Regia: Cristian Gheorghe
Scenografia: Mihai Pastramagiu
Coregrafia: Victoria Bucun
Distribuția: Bogdan Muncaciu, Sorin Cimbru, Lidia Uja, Sorin Ciofu, Cristina Ciofu, Gheorghe Frunză, Mirela Nistor, Petruţ Butuman, Vali Popa, Ioan Crețescu, Mihai Donţu
Banii: Alexandra Vicol, Ana Baciu, Sorina Băleanu, Codruţ Andrici, Raul Poamă-Neagră, Theodor Şoptelea, Ioana Nimigean
Putem iubi atunci când suntem dominaţi de sărăcie?
Ne răspunde la această întrebare Cristian Gheorghe, regizorul spectacolului „Avarul”
Propun publicului o lectură inedită, povestind „Avarul” dintr-un punct de vedere diferit chiar de cel al autorului, Moliere.
În spectacolul meu sunt doar personaje negative.
Este vorba despre dezumanizarea la care duce goana disperată pentru „a avea”, pentru a păzi ceea ce avem, fiind mereu preocupaţi de a avea cât mai mult, goană care, din nefericire, duce la o rapacizare generală, rapacizare care distruge societatea în întregul ei şi pe fiecare individ în parte, rapacizare care nu îngăduie dezvoltarea sentimentelor pure şi frumoase din om.
Moliere, în textul „Avarul”, a pus în evidenţă răutatea unui singur om, răutate provocată de zgârcenie, de avariţie, în vreme ce celelalte personaje sunt bune, minunate, ideale. Acestea iubesc minunat, trăiesc minunat, sunt aproape perfecte.
Ei bine, în spectacolul meu lucrurile sunt aşezate aproape „pe invers”. Harpagon este o victimă. Dar prin răutatea sa molipseşte toate personajele din preajmă, făcându-le să fie negative. Nimeni nu mai este pur. De ce această întoarcere surprinzătoare? Pentru că iubirea cuplurilor nu se poate dezvolta tocmai datorită zgârceniei tatălui, datorită privării de libertate. Fără puterea materială alături, pur şi simplu personajele nu pot merge mai departe!
Este un spectacol care mai degrabă pune întrebări asupra unor situaţii, lăsând spectatorilor libertatea de a găsi răspunsuri.
În ce mă priveşte, propun o dezbatere asupra vulnerabilităţii noastre în faţa sărăciei, despre imposibilitatea dezvoltării sentimentelor atunci când ne domină sărăcia.

“OAMENI AI NIMĂNUI”, după DUMITRU CRUDU
Regia: Mihai Donțu
Scenografia: Gelu Rîșca
Mișcare scenică: Victoria Bucun
Distribuția: SILVIA RĂILEANU, PETRONELA CHIRIBUȚĂ, ALEXANDRA VICOL, CRENOLA MUNCACIU
Pret bilet – 15 lei, elevi – 7 lei
Biletele le găsiți la AGENȚIA TEATRALĂ din incinta „Centrului Național de Informare si Promovare Turistică”, din Centrul Istoric – Piata 1 Decembrie 1918, nr. 4, tel. 0231.510.970

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA