Eric Schmidt, preşedintele executiv al Google, a declarat, joi, că internetul va dispărea în forma pe care oamenii o cunosc în prezent, informează hollywoodreporter.com, citat de Mediafax.
La sfârşitul unei dezbateri organizate la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveţia, Eric Schmidt a intervenit prin intermediul unei transmisiuni web. Preşedintele executiv al Google a fost întrebat care sunt predicţiile sale privind viitorul internetului.
„Voi răspunde foarte simplu că internetul va dispărea”, a declarat Eric Schmidt.
„Vor fi atât de multe adrese IP… atât de multe dispozitive, senzori, lucruri pe care le poţi purta, lucruri cu care interacţionezi fără să îţi dai seama. Aceste lucruri vor fi parte a fiecăruia tot timpul. Imaginaţi-vă că intraţi într-o cameră şi camera este dinamică. Şi, cu permisiunea voastră, puteţi interacţiona cu lucrurile din cameră”, a spus Schmidt.
„O foarte personalizată, foarte interactivă şi foarte, foarte interesantă lume se va dezvălui”, a adăugat acesta.
Sursa: Digi24