News Noul Renault Twingo şi viitoarele modele Smart vor împărţi o nouă arhitectură revoluţionară cu tracţiune spate, rod al acordului de colaborare semnat de Daimler şi Renault-Nissan în urmă cu aproape trei ani.
Aflaţi în căutarea unor soluţii viabile de reducere a costurilor, cei doi giganţi auto au încheiat o alianţă strategică care prevede împărţirea costurilor de dezvoltare şi producţie a viitoarei game de modele mini produse de Renault şi Smart.
Potrivit înţelegerii oficiale, Renault va asambla viitorul Smart ForFour în uzina proprie din Novo Mesto, Slovenia, alături de următoarea generaţie Twingo, iar Daimler va pune la dispoziţia francezilor o nouă platformă tehnică ce va sta la baza ambelor modele.
Astfel, viitorul Twingo va trece, în premieră, de la configuraţia clasică cu tracţiune faţă la cea cu motor amplasat în spate şi tracţiune pe puntea posterioară. Mezinul gamei Renault va deveni un model unic, cu reale pretenţii premium, arhitectura sa inedită urmând să îi aducă un plus de credibilitate absolut necesar pentru recâştigarea unei poziţii fruntaşe în segment. Anul trecut, Twingo a fost devansat de Fiat Panda, Fiat 500 şi VW Up!, iar vânzările au scăzut cu 31%, la nivel european fiind livrate aproximativ 92.569 de exemplare.
Citeşte mai mult pe Autobis.ro