Guvernul va susţine, în Parlament, la ordonanţa de urgenţă privind reducerea TVA la alimente, un amendament pentru reducerea la 9% şi a taxei pe valoarea adăugată la apa destinată consumului casnic, a anunţat liderul PSD, premierul Victor Ponta, după şedinţa Biroului Permanent al partidului.
Ordonanţa, deja aprobată de Guvern, prevede că, începând cu luna iunie, TVA la produsele alimentare şi băuturile non-alcoolice va scădea de la 24% la 9%.
Ponta a precizat că, la dezbaterile parlamentare privind această ordonanţă, va fi susţinut un amendament prin care TVA să scadă la 9% şi la apa destinată consumului casnic, impactul bugetar fiind estimat la sub 100 milioane euro anual.
„Din punctul nostru de vedere ca partid, dar si din discutiile de la Guvern, reducerea TVA la 9% pentru tot ce inseamna apa, nu doar o cantitate ca altfel ne incurcam, deci toata apa folosita de consumatorii casnici, e o idee buna, suportabila bugetar si care are un efect important. Probabil ca va fi atasat la legea de reducere a 9% la toate alimentele. Impactul bugetar este destul de mic, sub 100 de milioane de euro pe an”, a declarat Victor Ponta.
Citeste mai mult pe RTV.NET