Prețul litrului de motorină se apropie de cel al litrului de benzină, motivul fiind dat de cotațiile internaționale. Deși producția internă de motorină este suficientă pentru a acoperi cererea, țara noastră exportă mai mult decât importă.
Prețul motorinei a coborât, la nivel internațional, sub cel al benzinei în ultimele săptămâni, pe fondul cererii și ofertei disponibile, ca și a cotațiilor la țiței. Iar câteva zeci de dolari pe tonă pot face diferența inclusiv la prețul la pompele din țara noastră. Așa s-a ajuns ca în câteva stații Petrom prețul motorinei să fie egal sau mai mic decât cel al benzinei, o situație pe care nu am mai întâlnit-o de foarte mulți ani.
Consumul din România este dominat de motorină, care are o pondere de circa 70% din consumul total de carburanți. Un lucru normal într-o țară unde principalii consumatori sunt cei industriali, companii cu activități directe sau indirecte în transport, care utilizează în principal motorină.
Oarecum paradoxal, producția de motorină din țara noastră este la limită față de necesar, motiv pentru care se importă o anumită cantitate în fiecare an. Situația din ultimii ani a evoluat oricum în direcția creșterii capacității de procesare a motorinei, atât la rafinăria Petromidia, deținută de Rompetrol, cât și la Petrobrazi, rafinăria OMV Petrom.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET