După mai mulţi ani în care situaţia financiară era dezastruoasă, angajaţii nu îşi primeau salariile şi nu exista hrană suficientă pentru animale, Staţiunea de Cercetare Popăuţi dă semne de revenire. Această instituţie a încheiat anul 2014 fără restanţe financiare, exceptând datoria istorică la bugetul statului pentru care există promisiuni că va fi ştearsă.
Ionică nechifor, directorul Staţiunii de Cercetare Popăuţi spune că reducerile de personal şi creşterea veniturilor au dus la redresarea din punct de vedere financiar. El vrea ca în acest an, staţiunea să realizeze un profit pe care să-l investească.
„În 2014, Staţiunea de Cercetare Popăuţi nu a înregistrat pierderi. Ăsta este un lucru foarte important. Când am venit la staţiune am spus că îmi trebuie trei-patru ani ca să o aduc pe profit. Acum pot spune că voi reuşi mai repede acest obiectiv. În 2013, staţiunea a înregistrat undeva la 602 milioane lei pierderi. În primul rând am crescut veniturile. În 2013 veniturile erau de 1,1 miliarde de lei vechi iar în 2014 au fost de 1,5 miliarde. În 2014, producţia de lapte a fost cu 13.000 de litri mai mare decât în 2013, 2012 şi 2011. În plus, am redus organigrama deoarece era foarte stufoasă”, a spus Ionică Nechifor.
Şefii Staţiunii Popăuţi sunt decişi ca începând din acest an să realizeze investiţii. Într-o primă etapă, aceştia vor să achiziţioneze câteva utilaje agricole şi să reamenajeze câteva spaţii de depozitare.
„Am prins în bugetul pe 2015 şi o sumă pentru investiţii. Mă gândesc la achiziţionarea unor utilaje agricole care să ne ajute în a lucra terenul. De asemenea, mai încercăm să realizăm câteva reparaţii la spaţiile de depozitare a cerealelor. În toamnă, nu aveam unde să depozitez soia şi mă rugam de fiecare să o cumpere. L-am vândut sub preţul pieţei doar pentru a nu pierde producţia”, a adăugat Ionică Nechifor.