30.6 C
Botoșani
luni, 1 iulie 2024

Valeriu Iftime este viitorul președinte al Consiliului Județean Botoșani: “ZERO CORUPȚIE! Voi fi cel mai intransigent om”

Surpriză mare la alegerile pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Botoșani. Omul de afaceri Valeriu Iftime, intrat în urmă cu trei luni în politică, a câștigat alegerile și va fi viitorul președinte al Consiliului Județean Botoșani.

  • Cu aproape 60 de primari în județul Botoșani, social democratul Lucian Trufin a pierdut alegerile

Duminică seară, după închiderea secțiile de votare, Valeriu Iftime a declarat că va câștiga alegerile dar confirmarea oficială a venit abia în această după amiază.

“V-am invitat să vă spun că am câștigat, ceea ce nimeni, nici cei mai inventivi oameni nu ar fi crezut. Emoția oamenilor a bătut matematica unor nepricepuți. Acum trei luni, când am intrat în jocul ăsta și când 10-11 primari liberali au plecat, cei doi mari strategi ai PSD, mă refer la Gireadă și Țurcanu, au spus că PNL-ul va muri la Botoșani. Eu și echipa mea am făcut ceea ce trebuia să facem. Am arătat oamenilor că politica nu este o chestiune de interese. Politica este pentru oameni iar oamenii trebuie să vadă în noi un fel de atenție și de grijă. Am cele mai bune mulțumiri față de toți cei care m-au votat, față de toți botoșănenii. Oamenii au văzut în mine un om și toată campania mea, condusă genial, am promovat omul. Să arătăm ce a făcut Iftime. Pe acest principiu mi-am ales și consilierii. Le mulțumesc și celor care nu m-au votat, eu voi fi un președinte al tuturor.

La Botoșani am câștigat în toate circumscripțiile. Scorul este mult mai mare. Eu sunt convuins că sunt foarte multe voturi anulate, dintre voturile mele. Mi se pare imposibil ca eu să am scorul partidului.

O să vedți o restructurare a PNL. Noi am căutat până în ultimul minut să punem tot felul de oameni. Am luat ce am găsit. Politica o fac oamenii care au demonstrat la viața lor și politica trebuie să o facă oamenii care au bani.

Voi prețui fiecare om care își face treaba, nu am absolut nimic cu nimeni, de a da afară… Eu nu pot să fac rău nimănui. Dar nu o să suport puturoșii, impostorii. Voi prețui foarte mult oamenii care fac locuri de muncă, care muncesc cinstit. O spun din capul locului, zero corupție. Voi fi cel mai intransigent om și voi lucra astfel încât lumea asta să fie normală“, a spus Valeriu Iftime.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








































ULTIMA ORA