Patronul clubului FC Botoșani a plecat pesimist în cantonamentul din Turcia și s-a întors optimist. După ce a văzut trei meciuri amicable și a discutat cu antrenorul Flavius Stoican, spune că echipa va juca un fotbal spectaculos în partea a doua a campionatului.
“Am luat pulsul, știu toată istoria lui Flavius Stoican, mi-a povestit în fiecare seară, fiecare loc în care a fost, ce a făcut acolo, de ce a plecat. Toată lumea îmi spunea că Flavius Stoican vă retrogradează… Eram îngrijorat la un moment dat. Acum, garantez că nu e deloc așa. După acel 7-0, recunosc că am avut niște mici cercetări de piață, cu niște prieteni, am întrebat de niște antrenori. Din 3-4-5 propuneri, Flavius era pe ultimul loc. Acum, după ce îl cunosc pe Flavius pot spune că e super alegere, super inspirație. E un antrenor cu super calități și nu mai vorbesc de partea motivațională. E primul antrenor pe care l-am văzut cu șapte copii în teren. Era 2-2 cu echipa din Polonia și a băgat trei juniori. Așa emulație printre copiii de la Botoșani nu am mai văzut. Noi mai luam prin cantonament câte un copil dar când intrau în teren ne era o frică… E cu totul altă abordare. Sunt încântat de ce am văzut în cantonament”, a spus Valeriu Iftime care a mai precizat:
“Sunt câțiva jucători care îmi dau mari speranțe. Nu vă mai povestesc de Mihai Roman 1 care este într-o dispoziție cum nu l-am mai văzut de vreo trei ani. Nu știu de unde vine această dispoziție. E o stare foarte bună. Am văzut lucruri frumoase, care îmi dau mari speranțe. Am încrederea totală că vom juca frumos și să avem rezultate”.