Măsura de închidere imediată a Bazei de odihnă şi tratament recuperator, precum şi a unităţii de cazare de la Complexul monahal “Acoperământul Maicii Domnului”, în satul Gheorghiţeni, comuna Dorna Arini, pentru că nu există aviz de securitate împotriva incendiilor, a fost o lovitură atât pentru personalul unităţii, cât şi pentru turiştii care erau cazaţi pentru tratament şi care au fost nevoiţi să părăsească imediat camerele în care era cazaţi.
În conformitate cu Hotărârea de Guvern 915/2015, în baza căreia acţionează acum pompierii, măsura de sistare a activităţii a fost luată imediat, din ziua controlului.
„Un preaviz de 24 de ore mi s-ar fi părut de bun-simţ”
Echipa de control a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, deplasată vineri la faţa locului, a dispus închiderea celor două construcţii cu destinaţie de turism în aceeaşi seară, la ora 18.00. Baza de tratament nu era foarte aglomerată, fiind vorba de aproximativ 10 turişti care erau cazaţi în unitate. Decizia a stârnit nemulţumirea oamenilor.
Remus Birtaşu, un bărbat din Bucureşti, venit la tratament la Dorna Arini împreună cu soţia sa, şi-a făcut bagajele vineri seară şi a plecat spre Vatra Dornei, pentru a se caza şi a pleca la drum a doua zi.
„La general vorbind cred că este bine că se iau aceste măsuri acolo unde nu există aviz de securitate la incendii şi este un potenţial ridicat de risc. Poate că ar fi trebuit însă mai multă îngăduinţă pentru turişti, un preaviz de 24 de ore pentru a pleca mi s-ar fi părut de bun-simţ”, a spus bărbatul.
Citeşte mai mult pe MonitorulSV.ro