0.6 C
Botoșani
miercuri, 27 noiembrie 2024

Statul bate privatul la salarii

bani foto tecuceni

În România este mult mai avantajos să lucrezi la stat decât în companiile private. O arată salariile plătite în administraţia publică faţă de cele primite de angajaţii din industrie, comerţ sau construcţii. Salariul mediu din administraţie e cu 700 de lei mai mare decât salariul mediu pe economie şi de anul viitor ar putea să mai crească, aşa cum a propus Guvernul.

Aproape 2.500 de lei a câştigat în medie un salariat din sistemul public al statului, în luna iunie. La mare distanţă sunt sectoare private care ţin toată economia în spate, cum ar fi industria, transporturile, comerţul sau construcţiile. Aici, salariile medii pot fi la jumătate faţă de cele primite de funcţionarii din ministere sau agenţii guvernamentale.

Liderul sindical al funcţionarilor publici este şi el uimit de cifre. „Nu ştiu… n-am cifra asta”, a declarat acesta.

Sindicaliştii spun însă că în instituţiile publice locale 80% din angajaţi primesc între 800 şi 1.300 de lei net pe lună.

Pe de altă parte, angajaţii din firmele mici şi medii au, în medie, salarii cu aproape o treime mai mici decât cele din instituţii ale statului similare. Potrivit ultimelor date statististice, un salariat al unei firme private cu 50 de angajaţi câştiga în 2013 circa 950 de lei lunar, faţă de 1.200 de lei, cât primea un funcţionar.

„Dacă te duci în agenţiile care au fost nou înfiinţate, acolo au salariile mai mari şi decât în ministere. Pentru că acolo sunt oameni politici. Le înfiinţează ca să îşi aducă propriii oameni”, spune Vasile Marica, preşedinte SED LEX.

George Butunoiu, specialist în resurse umane: „Nu se poate justifica în vreun fel, altfel decât printr-o decizie discreţionară, de ce cineva care are poziţie de conducere câştigă de 10 ori sau 12 ori mai mult decât cineva care este pe o poziţie mai joasă.”

În mediul privat lucrurile stau cu totul diferit. Sorin are o florărie online şi de câteva luni a intrat în caruselul taxelor plătite la stat.

„Am nevoie de 10-12 angajaţi cu tot cu colaboratori şi de câteva mii de euro pe lună. Atunci când plătesc un salariu de 2.000 de lei şi cu ce mai dau statului, undeva la 700-800 de lei pe lună pentru fiecare salariu mediu de 2.000, am nevoie ca oamenii să performeze bine. Mă uit la fiecare ban pe care îl dau să văd în ce măsură se întoarce”, explică acesta.

Citeşte mai mult pe Digi24

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA