La Spitalul Judetean de Urgenta Botosani au fost reluate toate operatiile. Desi patru interventii au fost reprogramate dupa retragerea produselor Hexi Pharma din unitate, de saptamana acesta activitatea a revenit la normal intrucat reprezentantii spitalului au cumparat dezinfectanti de la alta firma cu bani din contul asociatiei spitalului, urmand sa se faca procedura de achizitie si a altor dezinfectanti pentru trei luni.
„Dupa retragerea dezinfectantilor Hexi Pharma de saptamana trecuta, spitalul a luat toate masurile pentru asigurarea stocurilor necesare astfel incat dezinfectia in spital sa aiba loc conform protocoalelor implementate. Nu au mai fost operatii reprogramate. Sunt asigurati toti dezinfectantii la nivelul Blocului Operator.
Cea mai mare parte a dezinfectantilor pentru o saptamana i-am asigurat din banii asociatiei „Prietenii spitalului Mavromati”.
Astazi urmeaza sa se faca licitatia deschisa pentru achizitionarea dezinfectantilor pentru o perioada de 90 de zile. S-au cheltuit 15.000 de lei pana acum”, a declarat Stefan Bercea, purtator de cuvant Spitalul Judetean de Urgenta.
Ca urmare a unei dispozitii venite de la Guvern, prefectul, Dan Nechifor, a cerut sa fie verificate toate spitalele cu privire la contractele incheiate cu Hexi Pharma in perioada 2012-2015.