25.6 C
Botoșani
joi, 26 iunie 2025

Sistem de canalizare finalizat în comuna Ripiceni

Începând de anul viitor, locuitorii comunei Ripiceni își vor putea racorda casele la noul sistem canalizare. Investiția de aproximativ 8 milioane de lei a fost finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2.

Potrivit primarului Gabriel Talef, mai sunt mici detalii de pus la punct la stația de epurare după care se va face recepția proiectului.

“Proiectul de canalizare este aproape finalizat. Racordul la energie electrică s-a făcut, au montat pompele la stația de epurare. Urmează să facem recepția”, a precizat primarul comunei Ripiceni.

Deocamdată nu se știe cine va administra acest sistem de canalizare. Teoretic, ar trebui preluat de Nova Apaserv dar cum această societate nu este în stare să administreze nici ceea ce are în prezent, Gabriel Talef ia în calcul ca noul sistem de canalizare să fie administrat de primărie.

“Șansele de a preda sistemul către Nova Apaserv sunt foarte mici. Probabil vom administra noi sistemul. Sistemul de apă este predat către operator dar sistemul de canalizare probabil îl vom administra noi”, a adăugat Gabriel Talef.

Tot anul acesta, Primăria Ripiceni a finalizat un proiect în valoare de 2,8 milioane lei, finanțat prin PNDL2, care a vizat construcția a patru podețe.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.



















ULTIMA ORA