Conducătorii clubului FC Botoşani au încercat să mai facă trei achiziţii de jucători, pe finalul perioadei de transferuri. Un fundaş lateral, un mijlocaş spaniol şi un atacant slovac erau ţintele botoşănenilor numai că şi aceste transferuri au picat.
Antrenorul Leo Grozavu susţine că a insistat mult pentru aducerea mijlocaşului spaniol (Liga a II-a în Spania) dar negocierile s-au oprit când oficialii FC Botoşani au aflat ce pretenţii financiare are acest jucător. Din aceleaşi motive a picat şi transferul atacantului slovac iar lucrurile se complică pentru FC Botoşani.
“Din cei trei a rămas doar unul. Este un jucător care a venit dar se vede că nu e mai bun decât ce avem noi în momentul de faţă. A venit un apărător lateral. E fundaş dreapta de meserie dar poate juca şi pe stânga. El a venit la probă. Eu îmi doream să vină mjlocaşul spaniol dar salariul solicitat era prea mare pentru noi. De asemenea, atacantul slovac a cerut un salariu mare. Facem cu ce avem la dispoziţie. Eu nu mă plâng de lot dar îmi doresc să am lotul complet. Când lipsesc trei din cei patru fundaşi pe care ne-am bazat, e greu. Până în retur, doi dintre ei nu vor reveni”, a spus Leo Grozavu care a adăugat:
“Acesta este lotul pe care îl am la dispoziţie până în iarnă. Sper să ne revină jucătorii accidentaţi şi mă refer la linia de apărare unde ne lipsesc trei din cei patru. Noi trebuie să înţelegem că pentru transferuri trebuie bani. Fără bani nu se pot face. Aşa cum vrem noi e greu. Să fie buni şi gratis”.