Doi bărbați de 27 și 57 ani, din localitatea Vicoleni, comuna Ungureni, care s-au rătăcit pe un câmp, au fost salvați de la îngheț de pompierii botoșăneni.
Împreună cu un prieten, aceștia se deplasau spre Gorbănești cu o căruță și au rămas împotmoliți cu tot cu atelaj într-o zonă mlăștinoasă din apropierea iazului Gulioaia, comuna Dângeni. Proprietarul căruței și-a luat caii și a plecat, lăsându-i pe cei doi și atelajul pe câmp. Uzi și dezorientați aceștia au sunat după ajutor. Alarma s-a dat puțin după ora 01.00. La fața locului au ajuns două echipaje din cadrul Detașamentelor de Pompieri Botoșani și Dorohoi, cu două UTV-uri, un echipaj SMURD de la Garda de Intervenție Săveni și unul aparținând Serviciului Județean de Ambulanță. La aproape două ore de la înregistrarea primului apel, cei doi bărbați au fost găsiți, într-o zonă greu accesibilă, de către echipajul din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani. Erau conștienți, dar se plângeau că le este foarte frig. Aceștia au fost aduși la ambulanțe cu șenilata, fiind ulterior transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.