„Legenda”, cel mai nou şi mai modern restaurant din municipiul Botoşani s-a deschis oficial astăzi la prânz. Situat pe Pietonalul Unirii, la intrarea dinspre primăriei, restaurantul „Legenda” are o capacitate de peste 150 de locuri.
Spaţiul în care a mai funcţionat o pizzerie-restaurant a fost complet renovat, investiţia ridicându-se la câteva sute de mii de euro. S-a refăcut interiorul în totalitate şi s-a amenajat o terasă unde se va putea sta chiar dacă soarele va fi foarte puternic sau dacă va ploua. În afara investiţiilor în reamenajarea spaţiului, proprietarul restaurantului a pus foarte mare accent pe partea de bucătărie. Acesta a adus un bucătar de la celebra pensiune Sofia, din Suceava şi spune că la noul restaurant „Legenda” se va servi cea mai bună mâncare din Botoşani.
„Suntem în procent de 90% axaţi pe bucătăria tradiţională românească. Ne adresăm în special botoşănenilor. Va fi şi bucătărie tradiţională. Ne vom adapta din mers la cerere. Capacitatea este de 150 de locuri dar se poate forţa puţin pentru anumite evenimente. În sezonul cald, vom suplimenta cu terasa care are o capacitate de 140 de locuri. Avem un bucătar cu multă experienţă. Botoşănenii o cunosc pe doamna Silvia. A lucrat 16 ani la Restaurantul Maria, a lucrat şapte ani la Pensiunea Sofia din Suceviţa. Am intrat în această colaborare şi punem mare accent pe bucătărie. Preţurile vor fi cele reale. Va fi un preţ corect pentru că dacă nu punem un preţ corect, farfuria nu va conţine ceea ce trebuie. În acelaşi timp, nu vom alerga după profit nejustificat. Ne dorim să creştem încet, să oferim calitate şi să avem un adaos care să ne permită acoperirea cheltuielor şi un profit. Meniul zilei va fi sub o formă specială. Nu va fi un meniu compus din ciorbă şi respectiv felul doi. O să fie mai multe feluri de mâncare iar omul va avea posibilitatea să aleagă. Restaurantul va fi deschis de astăzi, începând cu orele 15.00-16.00”, ne-a spus Dumitru Tatarcan, patronul Restaurantului Legenda.
La Restaurantul Legenda, botoşănenii îi vor putea asculta pe Oleg şi Lucia Sacaliuc, doi dintre cei mai cunoscuţi artişti.