-2.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Publicație sportivă relansată la Botoșani

Revista ”Sport ATLas” a Colegiului Național ”A.T. Laurian” a revăzut lumina tiparului după o pauză de 10 ani. Aflată la numerele 30-31, singura publicație specializată pe sport din județul  Botoșani a făcut un efort financiar și a reintrat în print după un deceniu în care a apărut doar în format digital.

Revista, coordonată de profesorul Elena Alecsa, a împlinit anul trecut 20 de ani de la prima apariție, perioadă în care a tot vorbit despre performanțele sportive ale elevilor colegiului botoșănean, dar și despre alte evenimente sportive de marcă găzduite de județul din N-E țării. Revenirea la print s-a făcut cu ocazia împlinirii celor 160 de ani de ființare a Colegiului Laurian, iar ”relansarea” revistei s-a făcut în luna decembrie a anului trecut, ocazie cu care s-au întâlnit foști elevi și profesori cu actualii actori principali din sălile de clasă ale colegiului.

Traian Apetrei, director al Teatrului ”M. Eminescu”, dar și critic literar, a fost de față la eveniment, felicitând cu această ocazie echipa redacțională. ”ATLAS este deja o componentă a ceea ce înseamnă condiția laurienilor, publicația fiind sensibilă la faptul că ATL-ul are o tradiție venerabilă în sport, asemănătoare atmosferei din marile campusuri universitare occidentale.”, s-a exprimat directorul, apreciind diversitatea temelor abordate, îmbinarea mai multor genuri publicistice, precum și întâlnirea

tinerilor sportivi cu seniori de onoare ai ATL- ului. ”Istoria glorioasă, de 160 de ani , a ATL, nu poate face abstracție de ATLAS! Dimpotrivă! ATLAS sporește gloria acestui colegiu de talie europeană.” , a mai adăugat Traian Apetrei.

”La început, când Elena Alecsa mi-a propus să devin colaboratorul revistei, am fost destul de reticent. Însă am fost foarte plăcut surprins când am primit revista, pentru că aceasta era departe de a fi doar o publicaţie cu informaţii din sport. O bună parte a materialelor publicate sunt o pledoarie pentru un stil de viaţă sănătos, pentru mişcare, pentru participare la viaţa colectivităţii. Prin toate acestea, „ATLAS” îşi onorează cu prisosinţă condiţia de revistă şcolară, adică de revistă care trebuie să facă educaţie.”, a  povestit și profesorul, pensionar acum, Ștefan Bașno. Îndemnul unui absolvent al generațiilor ’60, în persoana inginerului pensionar George Moisoiu, a fost, cu aceeași ocazie, Faceți sport! Mai ales că astăzi, viața însăși este o adevărată competiție, în întreaga lume.”

Dascăli ai Laurianului, printre care și actualii directori dr. Mihaela Prăjinariu și Ioan Onofrei, și-au transpus gândurile și opiniile despre sport și educație în rândurile ultimelor două numere ale revistei, însă trebuie lăudați mai cu seamă elevele Cristina Carciuc și Alexandra Ciotir, care sunt redactorul șef, respectiv redactorul șef- adjunct, dar și tehno-redactorii, elevii Sabin Pocriș și Cristian Ionel – Dolhescu. Și aceasta pentru că au ținut ștacheta sus, anul trecut revista ”Sport Atlas” câștigând premiul I la Festivalul Internațional – Concurs ”Anelisse” de Reviste școlare, PPT-uri, filme, desene și fotografii de la Iași. În ultimii ani publicația s-a obișnuit să fie mereu pe podium la concursurile de reviste școlare de la nivel județean sau regional, munca profesorului coordonator Elena Alecsa și a tuturor colaboratorilor săi fiind astfel măcar parțial recompensată.

 

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA