16.1 C
Botoșani
sâmbătă, 27 iulie 2024

Proiecte de peste zece miliarde de lei vechi demarate de o comună din judeţul Botoşani

pomarla primar

Deşi nu au apărut noile ghiduri de finanţare pentru proiectele europene, în unele comune şi oraşe din judeţul Botoşani vor fi investiţii în acest an. Au proiecte aprobate în 2014 şi care vor fi executate în acest an. Printre aceste se numără şi Pomârla, comună în care se vor investi peste zece miliarde de lei vechi.

„Suntem în grafic cu investiţiile. La proiectul de apă-canalizare s-a finalizat tot ceea ce a însemnat proiectare. Am primit tranşa de plată de la AFM iar până în iunie 2015 vom executa lucrări de circa zece miliarde de lei vechi. La Ordonanţa 28 avem drumul DC 80 care leagă Ibăneştiul, Dumbrăviţa, George Enescu şi Pomârla. Practic fluidizează traficul spre Vama Racovăţ. Este un drum de 3,8 kilometri care a intrat în lucru”, ne-a spus Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla.

În acelaşi timp, primăria comunei Pomârla a demarat pregătirea unui proiect foarte mare care vizează modernizarea Liceului Anastasie Başotă şi înfiinţarea unor ateliere de prelucrare a lemnului.

„Pentru mine a fost o prioritate şcoala şi am rezolvat problemele. Am şapte corpuri de clădiri, toate cu apă, canalizare, centrală termică. Liceul are apă, canalizare şi centrală termică dar aşteptăm ghidurile pentru a realiza un proiect de amploare. Noi pregătim expertizele, terenul, situaţiile juridice. Să nu pierdem timpul în momentul în care apar ghidurile. Vom face ateliere şi dotări conform standardelor iar elevii vor avea condiţii de excepţie pentru a putea învăţa o meserie”, a mai spus Dumitru Chelariu care a adăugat că în afara proiectului pentru Liceul Anastasie Başotă mai încearcă să obţină finanţare pentru continuarea lucrărilor de infrastructură.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES








































ULTIMA ORA