Deputatul social-democrat Dan Șlincu a anunțat astăzi că pentru PSD a fost și rămâne un obiectiv cheie dezvoltarea comunităților locale din județul Botoșani atât prin programul național Anghel Saligny, care reprezintă o continuare a programelor de investiții inițiate de PSD în fiecare guvernare, cât și prin Programul Național de Redresare și Reziliență.
„Avem nevoie în special de investiții în dezvoltarea infrastructurii rutiere, care este încă deficitară în județul nostru. De aceea, am susținut decizia Guvernului de suplimentare a fondurilor pentru programul Anghel Saligny, cu 15,5 miliarde de lei, din care 10 miliarde pentru construcția și modernizarea drumurilor astfel încât, fără excepție, indiferent de culoarea politică a primarului, să fie finanțate toate proiectele depuse de comunitățile locale. În prezent, în Botoșani avem aprobate 76 de proiecte depuse de autoritățile locale ce vizează modernizarea infrastructurii rutiere în 60 de localități, unele cu două sau mai multe proiecte, 5 proiecte la Consiliul Județean și 8 în municipiul Botoșani”, a declarat Dan Șlincu.
O măsură importată propusă de PSD a fost și suplimentarea contractelor pentru derularea investițiilor publice cu o valoare corespunzătoare creșterii prețurilor materialelor de construcții. Astfel vor putea fi reluate lucrări în școli, spitale și drumuri în valoare de peste 40 de miliarde de lei.
„Atât la nivel local prin dezbaterile și întâlnirile pe care le avem cu aleșii locali, cu miniștrii și reprezentanții social-democrați din Guvern, cât și prin inițiativele legislative și amendamentele depuse în Parlament, atât noi parlamentarii PSD, cât și conducerea Consiliului Județean Botoșani și aleșii locali venim cu soluții pentru realizarea proiectelor de infrastructură, de la cele comunitare până la cele strategice.”, a completat Dan Șlincu.
Comunicat de presă