Majoritatea comunelor din judeţul Botoşani se confruntă cu o scădere semnificativă a numărului de locuitori. Tinerii care au venit la liceele din Botoşani sau din alte judeţe nu se mai întorc în localităţile natale, alţii au plecat la muncă în străinătate şi s-au stabilit prin Spania, Italia sau Anglia iar în comune au mai rămas doar bătrânii şi asistaţi social.
În comuna Păltiniş au mai rămas vreo 2200-2300 de locuitori, o treime din câţi erau în 1990. Costel Romanescu, primarul acestei comune, susţine că nu peste mult timp în satele româneşti va fi ca în Apuseni şi că multe localităţi vor dispărea.
“Vom ajunge ca în Apuseni. La 300-400 de metri să ai câte o casă locuită. Este un fenomen în majoritatea satelor din România. Cei care se nasc, foarte puţini rămân în localitate. În 1990 erau în 6630 de locuitori iar după recensământul din 2011 avem 2816 locuitori. Din 2011 şi până acum au mai plecat din comună. Eu spun că în momentul de faţă mai sunt 2200-2300 de locuitori. Din păcate, în afară de agricultură, tinerii nu au nicio altă oportunitate. Dacă nu se gândeşte o politică adevărată a subvenţiilor, nu ştiu cum vor trăi tinerii”, a declarat Costel Romanescu.
“Ce o să faci cu acei copii? Îi faci infractori?”
Recent, un primar din judeţul Botoşani a anunţat că acordă case familiilor cu mulţi copii care doresc să se mute în comuna pe care el o conduce. El a primit multe solicitări şi deja acordat câteva case. Alţi primari din judeţul Botoşani nu sunt dispuşi să urmeze acest exemplu.
“Este o soluţie ca să populezi comuna dar ulterior devine o povară. Ce facem, creştem numărul de asistaţi social? Dacă nu le asiguri un loc de muncă, un nivel minim de trai… Ce o să faci cu acei copii? Îi faci infractori? Dacă părinţii nu au unde câştiga o pâine şi nu au cu ce să le asigure minimul de existenţă… Copilul acela trebuie să trăiască, îi trebuie haine, îi trebuie rechizite pentru şcoală. Pe moment găseşti soluţia asta pentru a creşte numărul locuitorilor dar ce faci cu ei”, a mai precizat Costel Romanescu.