-2.2 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Prima serie de elevi a absolvit cursurile Şcolii de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă

isu elevi

Primii 60 de elevi botoşăneni care au participat la lecţiile ţinute de pompieri, voluntari de la Crucea Roşie şi  cadre medicale ale SJA au absolvit cursurile Şcolii de vară în domeniul situaţiilor  de urgenţă “Prezent şi Viitor în Siguranţă”. Zece dintre ei au fost selectaţi, în urma susţinerii probei teoretice, să participe la tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă.

A patra ediţie a Şcolii de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă a debutat luni, 30 iunie 2014, cu pregătirea teoretică a elevilor. Aceştia au petrecut două ore în clubul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, unde inspectorii de prevenire le-au ţinut lecţii despre cum să prevină sau să se comporte într-o situaţie de urgenţă, fie că este vorba de incendiu, cutremur sau inundaţie. Pompierii au urmărit ca elevii să dobândească, într-o manieră plăcută şi interactivă, cunoştinţele necesare prevenirii situaţiilor de urgenţă.



Tot luni, între orele 10.30 – 12.30, elevii au participat la activităţile practice desfăşurate în curtea Detaşamentului de Pompieri Botoşani. Au fost organizate patru ateliere de lucru, fiindu-le prezentate tehnica de intervenţie în caz de incendiu şi descarcerare, ambulanţa SMURD şi măsuri de prim ajutor în caz de arsuri, intoxicaţii, fracturi, hemoragii, înec, precum şi tehnica de intervenţie privind asanarea terenului de muniţie neexplodată. Elevii au asistat la demonstraţii privind modul de funcţionare a echipamentului de descarcerare, precum şi la simularea unei intervenţii în caz de incendiu. Voluntarii de la Crucea Roşie şi medicii SJA i-au învăţat cum să acorde primul ajutor.

Astăzi dimineaţă, cei 60 de elevi au fost evaluaţi prin intermediul unui chestionar ce conţine 20 de întrebări din domeniul situaţiilor de urgenţă. Primii zece elevi care au obţinut  rezultate bune în urma testării se vor întâlni din nou cu pompierii în tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă, unde vor putea să îşi dezvolte priceperile şi deprinderile de a reacţiona în situaţii de urgenţă, dar şi să se relaxeze.

De la o ediţie la alta, elevii sunt tot mai bine pregătiţi. Dovadă este şi faptul că pentru selectarea primilor zece participanţi în tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă a fost nevoie de întrebări suplimentare.

Pe 03 şi 04 iulie 2014, pompierii vor ţine cursuri, în cadrul şcolii de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă, cu alţi 60 de elevi aparţinând şcolilor din localităţile limitrofe municipiului Botoşani.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA