1.7 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

Peste 450 de controale, 61 de infracțiuni și bunuri confiscate în valoare de 110.000 lei

politisti rutiera9iunie

În perioada 16 – 19 iulie, Poliţia Română a intensificat activitățile de prevenire și combatere a activităților ilicite, pe raza județelor limitrofe frontierei cu statele non-UE.

Activitățile, desfășurate ca urmare a dispoziției șefului Poliției Române, au urmărit asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, respectarea regulilor de circulație, dar și combaterea infracțiunilor de contrabandă.

Structurile de poliție din cadrul I.P.J. Botoşani au fost îndrumate și sprijinite de ofițeri specialiști din cadrul direcțiilor centrale din Inspectoratul General al Poliției Române.

În judeţ, în urma celor 63 de acţiuni desfăşurate, la care au participat în medie, zilnic, peste 350 de poliţişti, au fost constatate 61 de infracţiuni, dintre care 22 de natură judiciară, 16 economico-financiare, 13 la regimul circulaţiei rutiere şi 10 alte fapte. 31 infracţiuni au fost constatate în flagrant.

Polițiștii au efectuat şi 457 de controale la unităţi comerciale. De asemenea, au fost depistate 4 persoane urmărite în temeiul legii.

Poliţiştii rutieri au instituit 147 de filtre, iar în urma verificărilor efectuate a fost dispusă măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce, în cazul a 43 de conducători auto şi au fost retrase certificatele de înmatriculare a 29 autovehicule.

Pentru abaterile de natură contravenţională constatate, poliţiştii au aplicat 1.290 de sancţiuni, în valoare totală de peste 552.200 lei. Dintre acestea, 87 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea nr. 61/1991, 358 la Legea nr. 12/1990 pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite iar alte 63 de sancţiuni au fost aplicate pentru abateri prevăzute de alte acte normative.

Cele mai multe sancţiuni, respectiv 782, au fost aplicate de poliţişti pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 14 dintre acestea fiind pentru consum de alcool şi 337 pentru viteză excesivă.

Valoarea bunurilor confiscate este de peste 110.200 lei.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA