-1.6 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

O primărie riscă să-şi piardă sediul pentru doar 140.000 de lei. Primarul cere sprijinul Prefecturii, CJ-ului şi guvernului

Problemele nu s-au încheiat pentru autorităţile locale din comuna Manoleasa chiar dacă în urmă cu câteva luni păreau a fi rezolvate. Un executor judecătoresc a scos la licitaţie sediul primăriei, pentru o datorie de 140.000 de lei.




În 2008, Consiliul Local Manoleasa a decis achiziţionarea unei clădiri din comună urmând să o transforme în sediul primăriei. Clădirea a fost achiziţionată în schimbul sumei de 1,2 milioane de lei, s-au plătit 800.000 de lei în prima tranşă, urmând ca 400.000 de lei să se plătească în tranşa a doua. Ulterior, cei doi soţi care deţineau clădirea au divorţat, ANAF a pus sechestru pe cei 400.000 de lei, pentru o datorie pe care proprietarii imobilului o aveau. Au urmat mai mulţi ani de procese iar până la urmă s-a constatat că deşi a fost plătită suma de 1,2 milioane de lei, conform contractului, Primăria Manoleasa mai are de plătit încă 140.000 de lei, bani care au ajuns la ANAF, în contul datoriei celor doi soţi.

În cursul zilei de luni, Primăria Manoleasa a fost înştiinţată de un executor judecătoresc că pe data de 29 noiembrie se organizează o licitaţie pentru vânzarea clădirii.

Cristinel Aroşculesei, primarul comunei Manoleasa, a cerut sprijinul autorităţilor judeţene pentru a rezolva problema.

„Am fost la preşedintele Consiliului Judeţean, am discutat cu prefectul. Dacă este nevoie, merg şi la Bucureşti. Trebuie să găsim o cale pentru a rezolva problema. Primăria Manoleasa a plătit 1,2 milioane de lei şi nu putem pierde această clădire. Singura soluţie este să plătim cei 140.000 de lei după care să încercăm să-i recuperăm în instanţă“, ne-a spus Cristinel Aroşculesei, primarul comunei Manoleasa.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA