2.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Mihaela Huncă, deputat Pro România: “Am înțeles că unii dintre colegi vor să meargă la PNL”

Pro România va pierde o parte dintre parlamentari. Asta a spune Mihaela Huncă, deputat al acestei formațiuni politice. Este vorba de cei care au votat Guvernul Orban și care s-au opus deciziei luate de Victor Ponta.

Deputatul Mihaela Huncă recunoaște că în Pro România este un război dar spune că luni se vor clarifica lucrurile.

“Chiar dacă am avut o campanie corectă, am asistat la diverse obstacole. Biroul Electoral Central nu ne-a permis să avem reprezentanț în birourile electorale județene. Am contestat și am câștigat. Apoi a urmat obstacolul de a nu avea reprezentanți în secțiile de vot. Ne-am luptat și am câștigat și acest drept. Apoi a fost acea criză politică cu ALDE, care a fost creată. Acum a fost creat un război intern politic în Pro România. Cred că avem capacitatea să trecem peste aceste lucruri. Cu privire la votul colegilor pentru investirea guvernului, cred că acești colegi și-au urmat agenda personală și nu cea pe care noi am stabilit-o și anume de a nu vota acest guvern. Luni vom avea ședință la sediul partidului de la București și vom discuta toate problemele. Îmi aduc aminte ultima ședință la care nimeni nu a avut o altă părere iar cei care au plecat erau de față. Din contra, au pledat pentru a nu vota guvernul. Presiuni au avut toate persoanele din Pro România, inclusiv eu. Am înțeles că unii dintre colegi vor să meargă la PNL. Și-au respectat agenda personală. La moțiune am avut presiuni din partea PSD iar acum din partea PNL“, a precizat Mihaela Huncă.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA