Botoşănenii care împlinesc 50 de ani de căsătorie vor încasa câte 500 de lei de la primăriei, cu 200 de lei mai mult decât până acum. În cazul persoanelor care vor împlini 60 de ani de căsătorie, premiul va fi de 1000 de lei. Proiectul de hotărâre privind acordarea acestor premii va fi supus aprobării în şedinţa de Consiliu Local care va avea loc mâine.
Conform raportului de specialitate, “Analizând situaţia financiară a familiilor botoşănene care împlinesc 50 de ani de căsătorie neîntreruptă (Nunta de Aur) se impune majorarea cuantumului sumei acordate de la 300 lei la de 500 lei lei. Majorarea sumei ar fi un sprijin real acordat acestor persoanae, având în vedere ca majoritatea lor au pensii mici, au nevoie de tratamente specific vârstei, iar în utimii ani valoarea întreţinerii casnice a crescut.
De asemeni propunem alocarea sumei de 1000 lei fiecărei familii botoşănene care împlineşte 60 de ani de căsătorie neîntreruptă (Nunta de Diamant). În anul 2015 suma prevăzută în buget este de 35.000 lei, corespunzătoare unui număr de 116 cupluri, iar până în prezent au beneficiat un număr de 70 cupluri, astfel că ne vom încadra în bugetul alocat. Privitor la persoanele care vor sărbători Nunta de Diamant estimăm că numărul acestora va fi foarte mic neinfluenţând în mod semnificativ bugetul local”.
Premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie a fost aprobat iniţial în şedinţa de Consiliu Local din 28 martie 20017.