2.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Legea carantinei şi izolării a fost promulgată de Klaus Iohannis. Românii infectaţi cu COVID-19 vor putea fi internaţi obligatoriu

Președintele Klaus Iohannis a promulgat sâmbătă legea carantinei și izolării, care adoptată joi seara de Senat în calitate de for decizional, transmite România TV.

Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare de luni.

Ce prevede legea carantinei

Potrivit legii, măsura carantinei persoanelor se instituie pe baza afirmaţiilor ştiinţifice oficiale şi a definiţiei de caz, la domiciliul persoanei, la o locaţie declarată de aceasta sau în spaţiul desemnat de autorităţi cu privire la persoanele suspecte a fi infectate sau purtătoare ale unui înalt agent patogen care:

  1. a) sosesc din zone în care riscul epidemiologic este ridicat, pe baza datelor epidemiologice transmise la nivel naţional, european şi internaţional de către organismele în domeniu;
  2. b) au intrat în contact direct cu cel puţin o persoană confirmată a fi infectată de o boală infecto-contagioasă.

În ce condiţii se face izolarea la domiciliu

Legea promulgată de preşedinte prevede că măsura izolării la domiciliu se instituie dacă riscul contaminării altor persoane sau al răspândirii bolii infectocontagioase este redus.

Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată nu poate fi dispusă în situaţiile in care informaţiile ştiinţifice oficiale referitoare la tipul agentului înalt patogen, calea de transmitere şi rata de transmisibilitate impun izolarea persoanelor exclusiv într-o unitate sanitară sau o locaţie alternativă ataşată acesteia.

Totodată, actul normativ stabileşte că izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, precum şi pentru persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen, chiar dacă acestea nu prezintă semne şi simptome sugestive.

Citește mai mult pe RTV.NET

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA