16.5 C
Botoșani
miercuri, 3 iulie 2024

Intervențiile pompierilor în perioada minivacanței de Rusalii

Pompierii botoșăneni au fost la datorie și în perioada 22 – 24 iunie a.c., pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.

Din păcate această minivacanță a fost una marcată de tragedii, fie că vorbim despre incendii sau alte situații de urgență.

59 de misiuni au fost gestionate, în aceste zile, de pompieri, 44 fiind doar intervenții SMURD. S-a acționat pentru stingerea a șase incendii, salvarea unor persoane și animale din medii ostile vieții, degajarea unui copac care a căzut peste două autoturisme, dar și pentru îndepărtarea unor elemente de contrucție de pe acoperișurile sau fațadele unor blocuri, care se puteau desprinde oricând și să rănească trecătorii.

Cinci persoane și-au pierdut viața în urma unor evenimente nedorite. Cea mai gravă situație s-a înregistrat la o fabrică de cașcaval din localitatea Ibănești, unde patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare. Zeci de pompieri, medici, asistenți și paramedici de la SMURD, Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani, Unitățile de Primiri Urgențe Dorohoi, Botoșani și Iași, dar și echipa medicală de pe elicopterul SMURD Iași au făcut tot ce le-a stat în putință să-i salveze. În ciuda eforturilor depuse, cei patru au pierdut lupta cu viața.

O altă tragedie s-a produs în localitatea Victoria, unde un bărbat a fost găsit decedat în locuința cuprinsă de flăcări.

Cauzele probabile de producere a celor șase incendii au fost acțiunea intenționată și focul în aer liber, lăsat nesupravegheat.

Pentru evitarea situațiilor în care poate fi pusă în pericol viața persoanelor, facem apel la responsabilitate din partea cetățenilor în ceea ce privește respectarea regulilor de utilizare a lumânărilor aprinse și a focului deschis în spații deschise. Totodată, îi sfătuim să-și supravegheze copiii în permanență.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea vieții.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








































ULTIMA ORA