La Constanţa, natura s-a dezlănţuit. Din cauza furtunii, plaje de la Marea Neagră au fost devastate. Plaja din Mamaia a fost pur şi simplu înghiţită de ape.
Din cauza furtunii, porturile Constanța Nord, Constanța Sud-Agigea și Midia sunt închise, informează centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române.
Ploile torențiale și vântul au făcut prăpăd pe litoral. Plajele din Mamaia, Constanţa, Costinești și sudul litoralului au fost inundate.
Potrivit Neptun TV, umbrelele de plajă au fost luate de vânt, terasele au fost rupte, iar marea furioasă a acopeit nisipul.
În Eforie Nord, o porțiune de drum care a fost reparată recent s-a surpat din cauza apei. Vântul a suflat și cu 94 Km/h. În urma ploilor torențiale, mai multe case din localitățile Zorile, Mangalia, Șipote, Vârtop și Limanu au fost inundate. Și 70 de hectare de islaz din satul Zorile au fost afectate de inundații. La acestea se adaugă aproape zece kilometri de drumuri inundați în localitățile Adamclisi, Abrud, Urluia și Zorile.
Citeste mai mult pe RTV.NET