1.7 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

IGPF: Aproape 7700 de ucraineni au intrat în țară în ultimele 24 de ore

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) informează că miercuri au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 58.538 de persoane, dintre care 7.684 de cetăţeni ucraineni, transmite Agerpres.ro.

Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, prin punctele de frontieră din întreaga ţară au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 130.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 42.000 de mijloace de transport. Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în România 3.348.365 de cetăţeni ucraineni.

În zonele de competenţă, punctele de trecere şi „frontiera verde”, poliţiştii de frontieră au constatat 65 de fapte ilegale (43 de infracţiuni şi 22 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 10.000 de lei.

Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de aproximativ 340.000 de lei. Miercuri nu s-a permis intrarea în ţară a 18 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi ieşirea a 23 de cetăţeni români din diferite motive legale.

Sursa: G4Media.ro

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA