Reprezentanţii fermierilor, atât de pe plan judeţean cât de pe plan naţional, încearcă să realizeze până la sfârşitul acestui an o serie de contracte pentru exportul de miei pe piaţa arabă. Deşi au capacitatea de a satisface cererea, fermierii stau la mână autorităţilor române care trebuie să poarte negocieri atât la nivelul UE cât şi cu ţările arabe.
„Aşteptăm ca în decembrie să vină o delegaţie din ţările arabe pentru a încheia contracte iar în primăvară să ştim pe ce ne bazăm. Cerinţa de carne de oaie este foarte mare iar România poate asigura”, ne-a spus Ionică Nechifor, preşedintele Asociaţiei Moldoovis.
Fermierii insistă pentru a intra pe piaţa arabă deoarece ar încasa mult mai mulţi bani decât pe piaţa din România sau Europa. Ei spun că la ora actuală, arabii plătesc cu trei lei mai mult pe kilogramul de carne de miel decât europenii.
„Dacă nu se va deschide piaţa arabă, ne vom orienta spre abatoare. Intenţia noastră este să exportăm în zona arabă pentru că preţurile sunt mult mai bune. Diferenţa dintre piaţa externă şi piaţa internă este undeva la trei lei pe kilogram. Este foarte mare. Problema este că arabii vor carnea proaspătă. Ne-au acceptat tranzitul prin Turcia iar noi ajungem în trei-patru zile în ţările arabe, termenul limită în care se menţine carnea refrigerată. La avion costurile sunt foarte mari iar maritim durează foarte mult”, a adăugat Ionică Nechifor.