0.6 C
Botoșani
miercuri, 27 noiembrie 2024

FC Botoșani – Zaria Bălți 2-0. Fabbrini și Karaboue au fost titulari

FC Botoșani a jucat în această dimineață un amical, pe stadionul Municipal, împotriva formației Zaria Bălți. Echipa pregătită de Costel Enache s-a impus cu scorul de 2-0.

Antrenorul Costel Enache a profitat de pauza competițională și a programat un meci amical pentru a testa jucătorii care au evoluat mai puțin în acest debut de campionat cât și pe jucătorii veniți de curând. Tehnicianul botoșănean a început meciul cu: Freisl – Dumitraș, Miron, Pițian, Soiledis – E. Papa, L. Karaboue – Fabbrini, Ongenda, Florescu – Brekalo.

FC Botoșani a deschis repede scorul prin Hervin Ongenda dar replica moldovenilor a venit imediat și au avut câteva ocazii de a marca. Soiledis a executat bine o lovitură liberă de la 25 de metri dar mingea a lovit bara. Andrei Dumitraș a marcat golul doi în minutul 75 când a executat foarte bine o lovitură liberă de la 20 de metri. Peste 100 de spectatori au asistat la acest meci. Majoritatea au venit să-i vadă pe italianul Fabbrini și francezul Lossemi Karaboue care în această săptămână au semnat cu FC Botoșani.

Următorul meci oficial pe care FC Botoșani îi va juca este programat pe 15 septembrie, de la ora 15.00. Echipa lui Costel Enache va întâlni în deplasare pe Dunărea Călărași.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA