1.6 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

FC Botoşani va avea un buget mai mare în următorul sezon. “FC Botoşani nu are o frică pentru ziua de mâine dar este o frică pentru vremurile viitoare”

valeriuiftime birou920

Participarea în preliminariile Europa League i-a obligat pe oficialii FC Botoşani să crească bugetul pentru următorul sezon competiţional. Finanţatorul Valeriu Iftime a încercat să menţină aceeaşi politică în ceea ce priveşte contractele jucătorilor dar spune că pretenţiile fotbaliştilor români sunt destul de mari.

În următorul sezon, FC Botoşani va avea un buget de circa 2,8 milioane de euro, cu aproximativ 300.000 de euro mai mult decât în sezonul precedent. Această creştere se datorează contractelor mai mari oferite jucătorilor care au fost transferaţi dar şi faptului că lotul va fi mai numeros.

“Eu am făcut un buget la începutul anului dar nu ne putem ţine de el. Acum patru zile spuneam că nu dau mai mult de 5000 de euro la un fotbalist dar lucrurile se precipită şi nu găseşti fotbalişti. Dacă piaţa cere altceva, nu prea poţi să fii tu singurul. Aducerea de fotbalişti înseamnă creştere de buget iar această creştere de buget poate bulversa toată activitatea din spate. Unii jucători pot să se întrebe: de ce eu sunt plătit atât de puţin iar altul care vine e plătit mai bine? Până la urmă e o chestiune de negociere, o chestiune temporară”, a declarat Valeriu Iftime.

“În acest moment, bugetul pentru următorul sezon este de peste 2,8 milioane de euro. Am mizat pe drepturile de televiziune care ar trebui să fie mai mari iar nu se va întâmpla acest lucru vom avea o problemă. Am mers pe varianta că există nişte bani pentru disputarea meciurilor din Europa League. Bugetul nu poţi să-l scazi niciodată. E ca un bulgăre de zăpadă care creşte continuu. Eu am o frică nebună de un buget suportabil. FC Botoşani nu are o frică pentru ziua de mâine dar este o frică pentru vremurile viitoare. Dacă pe Martinus luăm mai puţin iar drepturile de televiziune se taie, prin octombrie suntem şi noi ca Piatra Neamţ sau alte echipe. Pe de altă parte, nu am ambiţia de a spune că eu rezolv singur lumea”, a adăugat oficialul botoşănean.

Toţi jucătorii care au fost achiziţionaţi până acum erau liberi de contract. FC Botoşani nu a plătit pentru transferul lor de la alte echipe dar în schimb le-a achitat câte o primă de instalare plus o sumă pe care au încasat-o impresarii acestor jucători.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA