16.1 C
Botoșani
sâmbătă, 27 iulie 2024

FC Botoşani – CSMS Iaşi 0-0. Leo Grozavu: „După aspectul jocului, nu ştiu dacă meritam să câştigăm”

leo grozavu

Antrenorul principal al FC Botoşani este mulţumit cu punctul obţinut în această seară dar recunoaşte că sunt probleme mari. El este extrem de nemulţumit de faptul că jucătorii au probleme musculare dar a evitat să vorbească despre nivelul pregătire al elevilor săi.

„Îmi doresc mult mai mult dar trebuie să vedem parte plină a paharului. Am câştigat un punct care poate conta în economia campionatului, în faţa unei echipe omogene, puternice. Avem probleme noastre. Sunt probleme. La pauză încă doi jucători mi-au solicitat schimbare. Săptămâna aceasta, şase jucători au avut indigestii stomacale. Sunt fapte care s-au întâmplat. Nu a fost uşor să se recupereze. Nu sunt aici pentru a mă plânge. Mai avem opt jocuri în care trebuie să facem tot ce ţine de noi ca Botoşaniul să fie  şi anul viitor pe prima scenă”, a spus Leo Grozavu care a adăugat:

„Am schimbat filozofia de joc. Au fost altfel obişnuiţi. E foarte greu să schimbi în câteva antrenamente. E clar că sunt probleme. Eu cât am fost la echipă, Vaşvari nu a avut o dată probleme. Nu e doar cazul lui Vaşvari. Nu vreau eu să spun din ce cauză. Nu e corect. Şi noi ne întrebăm de unde aceste probleme. Cred în jucătorii ăştia. După aspectul jocului, nu ştiu dacă meritam să câştigăm. Am suferit mult la construcţie, am adus puţine mingi în faţa porţii”.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES








































ULTIMA ORA