Lucrările la stadionul Municipal sunt în grafic şi nu există riscul ca echipa FC Botoşani să dispute vreun meci programat pe teren propriu, la Iaşi. Reprezentanţii primăriei susţin că la jumătatea lunii august, toate lucrările la stadionul Municipal vor fi finalizate.
Conform programării făcute de LPF, FC Botoşani va juca meciurile cu Gaz Metan Mediaş şi Astra Giurgiu de la ora 17.00 astfel încât să nu fie necesară instalaţia de nocturnă.
„Din punct de vedere al nocturnei şi încălzirii în gazon, lucrurile sunt în grafic. Încălzirea gazonului s-a finalizat ca şi lucrare. A rămas doar să se facă toate conexiunile la tabloul general. Fiind 27-28 de grade, nu este cazul să-i dăm drumul. Cât priveşte nocturna, lucrările sunt avansate, s-a turnat fundaţia şi urmează ca stâlpii să sosească la începutul lunii august şi să fie ridicaţi. Primele trei etape le avem programate de la ora 17.00 iar acest lucru ne ajută”, a spus viceprimarul Eugen Ţurcanu.
În afara lucrărilor programate, primăria ar trebui să mai găsească aproximativ 30.000 de euro pentru suplimentarea numărului de turnicheţi. Viceprimarul Eugen Ţurcanu susţine că suporteriie echipei FC Botoşani vin cu 15-20 de minute înainte de începerea meciului şi accesul în stadion este mai dificil. Din calculul făcut, la ora actuală, în 50 de minute pot intra 8000 de spectatori pe stadionul Municipal.