Consiliul Judeţean Botoşani a organizat în timp util licitaţia pentru Programul „lapte şi corn” şi nu va mai fi situaţia din anii precedenţi. Cristian Achiţei, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, susţine că începând de marţi,elevii vor beneficia de acest program.
„La ora actuală avem în desfăşurare cinci achiziţii destul de importante. Una este laptele şi cornul care se finalizează pe 14 septembrie iar marţi elevii vor primi laptele şi cornul. Documentaţia pentru mere este în verificare la ANRMAP şi urmează să publicăm pe SEAP. Delegarea gestiunii pentru deşeuri municipale este în etapa de evaluare a ofertelor. Sunt cinci oferte depuse. De asemenea, avem modernizarea drumului judeţean Viişoara – Cuza Vodă. Aici documentaţia este în verificare la ANRMAP. Mai avem documentaţii cadastrale şi intabulare a patru drumuri judeţene. Deschiderea ofertelor este pe 21 septembrie. Sunt patru drumuri judeţene care urmează a fi incluse în drumul strategic”, a declarat Cristian Achiţei, vicepreşedinte Consiliul Judeţean Botoşani.