-0.5 C
Botoșani
sâmbătă, 11 ianuarie 2025

Doina Federovici: “Sincere condoleanţe familiei îndoliate!”

Maestrul Ioan Cobâlă a încetat din viață în această după amiază, la vârsta de 74 de ani. A condus orchestra Rapsozii Botoșanilor mai bine de 35 de ani și a fost unul dintre cei mai cunoscuți artiști din județul Botoșani.

Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, a transmis următorul mesaj:

“O veste tristă a căzut ca un trăsnet peste noi. Maestrul Ioan Cobâlă  s-a stins din viață.

În aceste clipe de adâncă tristeţe este foarte greu să ne găsim cuvintele, pentru că nimic nu va putea umple locul lăsat gol de unul dintre corifeii folclorului românesc.

Ioan Cobâlă a ieșit tăcut din scenă după ce ani și ani de zile a dat viață la numeroase și memorabile spectacole, ducând folclorul botoșănean pe toate meridianele lumii. A condus Orchestra Rapsozii Botoșanilor peste 35 de ani, perioadă în care a fost profesor, mentor și îndrumătorul multor generații de soliști vocali și instrumentiști.

Acum, maestrul a plecat spre ceruri, dar va continua să existe în sufletele și amintirea noastră prin cântecele pe care ni le-a lăsat moștenire, prin spectacolele care ne sunt încă vii în minte și prin tot ceea ce a însemnat el pe Pământ!

Sincere condoleanţe familiei îndoliate!”.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.













ULTIMA ORA