Ediția din acest an al Balului Fermierilor, eveniment organizat de Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine Moldoovis, a adunat aproape 400 de oameni care lucrează în agricultura din județul Botoșani și din județele Moldovei.
În mare parte, au participat crescătorii de oi din rasa Karakul de Botoșani dar au fost invitați și alți fermieri reprezentativi din județul Botoșani, profesori universitari, fostul președinte LAPAR, prefectul Sorin Cornilă și câțiva primari. Nu au lipsit nici politicienii, senatorul George Scarlat și deputatul Costel Șoptică fiind prezenți la evenimentul organizat de asociația Moldoovis.
Ionică Nechifor, președintele Asociației Moldoovis, a schimbat anul acesta regulile de acordarea a premiilor și nu a mai fost un TOP 30. Fermierii au fost împărțiți în trei categorii și au fost premiați iar la final, titlul de “Fermierul anului 2022” i-a revenit lui Ionuț Munteanu, un tânăr din comuna Frumușica, care are aproximativ 500 de oi rasa Karakul.
Seara a continuat cu muzică și distracție. Printre artiștii invitați la Balul Fermierilor s-au numărat Grigore Gherman, Elisa Hechelciuc, Diana Rotaru și Cozmiță Lascarache.