0.6 C
Botoșani
miercuri, 27 noiembrie 2024

Deputatul Costel Lupașcu, despre cele 100 de obiective realizate de PSD în 2017

Deputatul PSD Costel Lupașcu a declarat vineri că PSD și-a îndeplinit în cea mai mare parte obiectivele de guvernare asumate pentru 2017, cele mai importante fiind legate de creștere veniturilor și a puterii de cumpărare pentru populație. Parlamentarul social-democrat admite că sunt și obiective nerealizate sau întârziate, pe care însă Guvernul le va avea în vedere în anul următor.

Trebuie să fim onești și să admitem că sunt și unele măsuri din programul de guvernare care nu au fost realizate. Dar acest lucru nu înseamnă că le-am abandonat. Vor realizate în anul 2018. Esențial e că actualul Executiv a îndeplinit peste 100 dintre obiectivele promise, dintre care cele mai importante sunt creșterile de pensii și salarii. Am promis o creștere medie a salariilor din sistemul bugetar cu 20% pentru acest an, iar în final am obținut 21,2%. De asemenea, ne-am îndeplinit toate promisiunile făcute pentru pensionari: creșterea punctului de pensie, creșterea pensiei minime garantate, eliminarea CASS pentru toți pensionarii și scutirea de impozit a pensiilor sub 2.000 lei”, a spus Lupașcu, răspunzând astfel celor care critică partidul de guvernământ că nu își respectă promisiunile făcute în timpul campaniei electorale.

Deputatul PSD a admis că a existat o creștere a inflației, dar a subliniat că puterea de cumpărare a crescut în termeni reali pentru cea mai mare parte a populației.

„Eu nu susțin că acum curge lapte și miere în România. Mai sunt foarte multe de făcut. Dar totuși, puterea de cumpărare, adică nivelul de trai, a crescut în România. Conform INS, Dacă scădem inflația din majorările de pensii și salarii, rămânem cu o creștere a puterii de cumpărare cu 12,6% pentru salariați și cu 14,6% pentru pensionari. Nu e suficient, desigur, dar nici nu e puțin lucru”, a subliniat Costel Lupașcu.

Astăzi, primul ministru, Mihai Tudose și președintele PSD, Liviu Dragnea vor prezenta în cadrul Comitetului Executiv Național al PSD principalele 100 de obiective realizate în primele 10 de luni de guvernare PSD.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA