0.6 C
Botoșani
miercuri, 27 noiembrie 2024

DECIZIE FĂRĂ PRECEDENT. Conducerea FC Botoşani a tăiat salariile jucătorilor cu 25%

cornel sfaiter

Conducătorii clubului FC Botoşani au decis să taie salariile cu 25% deoarece situaţia financiară a clubului este una dificilă. Cornel Şfaiţer, preşedintele clubului botoşănean, susţine că s-a luat această decizie pentru a nu se ajunge în insolvenţă sau faliment.

Oficialul botoşănean susţine că anul acesta s-a ajuns la cheltuieli de aproape patru milioane de euro, sumă care nu poate fi asigurată.

“Mesajul nostru a fost clar. Am avut sâmbătă discuţii cu ei. Nu dorim să intrăm în incapacitate de plată. Ei au înţeles. Am inceput cu un buget de 2,3 milioane când am promovat în Liga I, am avut drepturi TV de 660.000 de euro. În sezonul următor ne-am dus la 2,7 milioane, apoi am ajuns la 3,3 milioane iar anul acesta am ajuns la 3,9 milioane. E un buget mare pentru Botoşani în condiţiile în care drepturile TV sunt 2,2 milioane cu toate obligaţiile la bugetul statului. Ne-am făcut calculele foarte bine. Nu am avut litigii cu niciun jucător, am fost corecţi. Salariile s-au diminuat cu 25%. Noi speram la locul şapte în sezonul trecut, am sperat că îl vom vinde pe Cabrera pe minim 500.000 de euro. Am încasat doar 150.000 şi mai urmează rata a doua de încă 150.000. Ne-am bazat pe un sponsor care să vină lângă noi şi nu am reuşit. Eu consider că în momentul de faţă sunt bugete exaggerate la Liga I. Dacă se va introduce criteriul financiar pentru echipele de Liga I, vor rămâne trei-patru echipe cu acelaşi buget. La ce arătăm noi din punct de vedere fotbalistic, este prea puţin pentru salariile pe care le plătim jucătorilor. Trebuie să fie un moment zero, să trecem la nişte salarii reale. Dacă nu vor apărea nişte facilităţi fiscal, vom ajunge la salarii de 2000 de euro în România”, a declarat Cornel Şfaiţer care a mai afirmat că obiectivul în acest sezon este menţinerea în Liga I şi promovarea de jucători tineri.

Potrivit oficialilor clubului, jucătorii şi antrenorii vor primi luni salariul pe luna august şi mai rămâne de achitat o primă pentru un rezultat de egalitate.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA