24.6 C
Botoșani
vineri, 28 iunie 2024

Cum va arăta programul „RESPECT PENTRU PACIENȚI” anunțat de Lucian Trufin, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Botoșani

Candidatul PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Botoșani, Lucian Trufin afirmă că programul său „RESPECT PENTRU PACIENȚI” va asigura implementarea celor mai riguroase proceduri și protocoale medicale pentru tot personalul sanitar și auxiliar de la toate unitățile spitalicești coordonate de către Consiliul Județean Botoșani. Aceste reguli vor fi stabilite împreună cu reprezentanții medicali și vor fi monitorizate și evaluate permanent de Consiliul Județean.

„În mandatul doamnei președinte Doina Federovici s-au realizat investiții extraordinare în unitățile medicale din județ. Avem echipamente noi, mobilier nou, saloane curate și civilizate. Cred că putem face pasul următor, pentru că cei care lucrează în spitale nu mai pot spune că nu au condiții pentru a presta un act medical de calitate. Mă refer în principal la modul în care se poartă cu pacienții, unde oamenii sunt încă nemulțumiți. Acest lucru se va schimba radical, dacă voi fi ales președinte la Consiliul Județean. Vreau ca fiecare pacient care intră într-un spital al Consiliului Județean, indiferent de condiția sa socială, să fie tratat civilizat, cu respect, cu profesionalism, cu dedicare”, a spus Lucian Trufin, care a adăugat că va acționa cu fermitate maximă împotriva celor care nu vor avea un comportament adecvat față de pacienți.

„Voi fi foarte categoric în această privință! Nu voi tolera bătaia de joc. Cine își bate joc de pacienți, îi jignește, îi tratează cu dispreț sau îi neglijează va pleca acasă. Toți angajații spitalelor aflate în coordonarea Consiliul Județean, indiferent dacă vorbim de medici, asistente sau personal auxiliar, trebuie să înțeleagă faptul că sunt în serviciul cetățeanului! Așa e în unitățile medicale private – așa va fi și în spitalele publice din Botoșani”, a mai spus Lucian Trufin.

Principalele 3 măsuri din Programul „RESPECT PENTRU PACIENȚI” vor fi:

  • Protocoale medicale noi privind relația cu pacienții, stabilite de experți în management sanitar, care vor fi implementate în unitățile sanitare din județ. Acestea vor defini modul în care personalul spitalului trebuie să se poarte cu pacienții pe toată durata prezenței acestora în unitatea medicală.
  • Corp de control special al Consiliului Județean pentru verificarea periodică și inopinată a modului în care sunt tratați pacienții în unitățile medicale din județ.
  • Evaluări periodice din partea pacienților, pe bază de chestionare anonime, cu privire la modul în care au fost tratați la spitalele din județ. Fiecare pacient care va ieși din spital va putea completa un chestionar privind modul în care a fost tratat de personalul unității medicale, în afara actului medical propriu-zis. Chestionarele vor fi colectate direct de reprezentanții Consiliului Județean. Evaluările vor include și analize de tip „mistery shopping”, în cadrul cărora evaluatorul Consiliului Județean va pretinde că este un pacient obișnuit și va urmări modul în care este tratat de personalul medical din unitatea medicală, începând chiar de la ușa spitalului.

Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Botoșani, Realizat de SC Direct Research SRL, Cod Unic de Identificare mandatar financiar coordonator 21240002.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.











































ULTIMA ORA