33.7 C
Botoșani
vineri, 12 iulie 2024

Dan Șlincu, deputat PSD: „Botoșănenii vor circula pe Autostrada Moldovei de la Pașcani la București”

Deputatul social-democrat botoșănean a anunțat astăzi că toate cele 13 loturi din A7-Autostrada Moldovei vor fi finalizate până la sfârșitul anului viitor, când se va putea circula de la Paşcani până la Bucureşti pe autostradă.

Așa cum s-a angajat premierul Ciolacu și cabinetul său, în special ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, cele mai multe investiții au venit în ultima perioadă în regiunea Moldovei pentru modernizarea infrastructurii rutiere, iar acest ritm de dezvoltare va fi continuat până când se vor reduce decalajele dintre județele din Moldova și restul țării. Anul viitor botoșănenii vor circula pe Autostrada Moldovei de la Pașcani la București. Siguranța cetățenilor este prioritatea noastră, astfel că nicio lucrare nu va compromite acest principiu”, a declarat Dan Șlincu.

În mai puțin de doi ani guvernarea PSD a lansat mai multe proiecte de autostrăzi decât în ultimii 30 de ani. Astăzi, la nivel național, 35 de segmente de autostradă sunt în construcție, totalizând peste 750 km. Sunt în proiectare alți 1.700 km, cu obiectivul de a tripla lungimea drumurilor de mare viteză până în 2030.

Această expansiune a drumurilor de mare viteză nu doar că facilitează transportul, dar creează locuri de muncă, stimulează economia și asigură o deschidere către investitori, în special pentru județele din Moldova, inclusiv Botoșani. Autostrada Moldovei deschide porțile spre dezvoltare economică și investiții într-una din regiunile mai puțin dezvoltate ale României. De asemenea, noile drumuri de mare viteză, Drumul Expres Botoșani-Suceava și noua Centură a municipiului Botoșani vor transforma județul nostru într-un hub comercial regional”, a anunțat deputatul PSD.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








































ULTIMA ORA