Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a lansat joi în dezbatere publică proiectul de metodologie privind înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2016 – 2017, care prevede că elevii vor intra în clasa întâi doar dacă au terminat clasa pregătitoare.
Din toamna, Ministerul Educatiei nu mai accepta exceptii la inscrierea in invatamantul primar, deci copiii nu vor mai putea sari clasa pregatitoare pentru a fi inscrisi direct in clasa I. Inscrierile in clasa pregatitoare se desfasoara in scoala in perioada 29 februarie-18 martie, intre orele 8:00-20:00 de luni pana vineri si intre orele 9:00-13:00 sambata.
Părinţii, ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2016 inclusiv, au obligaţia de a înscrie copiii în învăţământul primar în clasa pregătitoare. Inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ au obligaţia de a asigura permanent informarea şi consilierea părinţilor referitor la prevederile legii şi ale prezentei metodologii în ceea ce priveşte înscrierea copiilor în învăţământul primar.
Persoanele care răspund la întrebările/solicitările părinţilor au obligaţia de a cunoaşte aceste prevederi, precum şi opţiunile pe care le au părinţii privind alegerea unităţii de învăţământ în care îşi pot înscrie copiii şi trebuie să poată oferi detalii referitoare la conţinutul activităţii educaţionale care se desfăşoară în clasa pregătitoare, la abordarea didactică, la organizarea programului şcolar. Consilierea se face având în vedere, cu prioritate, interesul educaţional al copilului.
Citeste mai mult pe RTV.NET